02 noiembrie 2008

Festivalul Artelor Bucureşti 2008, la Sala Palatului

Festivalul Artelor Bucureşti 2008 este un eveniment care se doreşte o alternativă la Festivalul Enescu. Aflat la prima ediţie în perioada 2 - 9 noiembrie 2008, în organizare privată, îşi propune să aducă arta (în special muzica de calitate) pe scenele bucureştene în anii în care nu se desfăşoară Festivalul Internaţional George Enescu. Deschiderea Festivalului Artelor Bucureşti 2008 a avut loc la Sala Palatului cu Orchestra Naţională Radio sub bagheta lui Misha Katz, avându-l ca solist pe Dan Grigore. Este de la sine înţeles că fetele de la cvartetul Sempre au fost alături de colegii lor, aducându-şi aportul din plin la un concert foarte reuşit, deşi pregătit în foarte scurt timp (Orchestra Naţională Radio se află în stagiune, acesta fiind al doilea concert într-o săptămână: joi 30 octombrie a cântat cu Alexandru Tomescu la Sala Radio). Prezentarea festivalului a fost făcută de actorul Ion Caramitru, directorul Teatrului Naţional din Bucureşti.
Orchestra Naţională Radio a interpretat Sibelius - Finlandia; Grieg - Concertul pentru pian şi orchestră în la minor (solist: pianistul Dan Grigore, care a mai acordat două bis-uri); Mussorgsky - O noapte pe Muntele Pleşuv; şi Ceaikovsky - Francesca da Rimini.